Situația revoltătoare în care se află Mircea Lucescu: „Cum am putut de 30 de ani să nu-i dăm nicio șansă?!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport și directorul de imagine al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația lui Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 76 de ani al lui Dinamo Kiev.

Din cauza războiului iscat de către Rusia în Ucraina, Mircea Lucescu și tot fotbalul ucrainean se află într-o pauză pe o perioadă nedeterminată.

Invitat la inaugurarea Stadionului Rapid, Mircea Lucescu a fost întrebat și despre revenirea lui în fotbalul românesc, însă antrenorul a exclamat amuzat: „Poate într-o altă viață! Am 77 de ani!”.

Marius Mitran, revoltat de situația lui Mircea Lucescu

Marius Mitran este convins că Mircea Lucescu nu va renunța prea curând la fotbal, însă nu crede că antrenorul va mai continua în Ucraina, având în vedere situația dramatică de acolo.

Totodată, jurnalistul a transmis un mesaj Federației Române de Fotbal, considerând inadmisibil faptul că Mircea Lucescu nu a ajuns selecționer la echipa națională a României.

„Eu cred că Lucescu nu va renunța (n.r. la cariera de antrenor). Din păcate, cred că nu va mai putea continua acolo. Nu se mai poate face fotbal, la cum arată situația!

Pe de altă parte, Mircea Lucescu este o minune, un spectacol în sine. Sunt atât de multe de spus… Cum am putut de 30 de ani să nu-i dăm nicio șansă, sub nicio formă? Mă refer la echipa națională, bineînțeles”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

„Mi-e dor de rutina mea zilnică, mi-e dor de antrenamente, de băieții mei de acolo. Sunt norocos că fiul meu Răzvan Lucescu este antrenorul lui PAOK în Grecia și îi urmăresc meciurile tot timpul. Visul meu este să văd Ucraina și poporul ei zâmbind din nou. Atâta timp cât voi avea energie și voi fi sănătos, nu mă voi opri niciodată” – Mircea Lucescu, pentru The Guardian

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online